„Romanul albastru” al Ninei Marcu, incitant și tulburător deopotrivă, nu numai că ne provoacă la o călătorie foarte dinamică și foarte vie al cărei scop este recuperarea unui artefact-cheie pentru istoria umanității, ci și ne face părtași la o poveste de dragoste a cărei incandescență latentă amenință să răstoarne orice echilibru. Într-un mozaic în care simbolurile idiosincratice se amestecă neliniștitor – și în secvențe cinematografice abundând de detalii de ordin documentar, cu iz mediteanean -, povestea se conturează cu forță și persuasiune, într-un ritm alert și într-un registru susținut stilistic dincolo de orice gestionare conservatoare a limbajului. O doză serioasă de umor contrabalansează scepticismul „metodic“ ce ar putea transpărea din debutul insolit al relației personajelor principale, complexe și complicate, tributare unor situații care le forțează să acționeze la limitele ingeniozității. Fascinația pentru aceste personaje vine tocmai din firescul lor, din lipsa oricărei trivialități, din convingerea cu care își îmbrățișează destinul, ceea ce ne face să ne întrebăm dacă nu cumva pretexul acestei ample istorii cu tentă polițistă este de fapt o elegantă și rafinată mise-en-scène a unei povești de iubire nemuritoare. Sau nu? Rămâne să aflăm.
Cărți,multe cărți.
