Într-o lume post-pandemică, când limbajul, sub asediul unor realități neobișnuite, se străduiește să numească angoase noi cu vorbe vechi, poeziei îi revine un rol de mediator. În lipsa constrângerilor obiectivului, ea ne fixează în universal cu penița delicată a metaforei și a alegoriei, mai degrabă decât prin incizia precisă a denotativului.
Cărți,multe cărți.
