Noaptea Sfântului Andrei

„Gabriela Jitaru nu e la primul roman de acest gen. Cuibul de vrăjitoare explorează cu succes zona ezotericului, practicile magice și un soi de fantastic de tip popular. Dacă în primul roman descopeream un amestec de superstiții, de forme specifice de accesare a nevăzutului, toate intrând sub semnul maleficului cu tot arsenalul de producere a vrăjilor, a ghicitului în cafea, în cărți de tarot precum și procesul exorcizării cu scopul de a elibera sufletul de puterea diavolului, în al doilea roman Noaptea Sfântului Andrei reflectarea artistică se limitează la o superstiție care acționează în această noapte. Firul epic este foarte simplu: Acțiunea se petrece în jurul anului 1725 când Karl Gilselbert se întoarce de la Viena în satul lui natal Rudărie, fiind trimis de împărăteasa Maria Tereza, pentru a clarifica un zvon despre existența strigoilor în acest sătuc de munte. El află că aceștia tulbură liniștea și echilibrul comunității rurale și că se pregătește o procesiune de destrigoire pentru a-i răpune. Deși Karl nu crede nici o clipă în această superstiție din noaptea Sfântului Andrei, el are misiunea să facă un raport sub forma unui jurnal prin care să elucideze dacă este adevărată existența strigoilor care dau viața oamenilor peste cap și dacă ritualul de destrigoire este adevărat, fiind singura soluție de a-i învinge printr-un alt ritual sacru, oficiat de preotul satului, Grigore. Dincolo de povestea care captivează cititorul și îl ține într-o stare de tensiune a lecturii, romanul Gabrielei Jitaru dezvăluie, la nivelul semnificațiilor, idei și concepte ce scot la iveală dominanțe ale spiritului uman, valori ancestrale pe care noi, oamenii, nu avem voie să le ignorăm, dar mai mult, autoarea face o pledoarie pentru a trăi întru mister și revelare, sensul profund al vieții. Încălcarea acestor legi nescrise desacralizează omul prin neputința de a stăpâni răul, ridicându-se la un alt nivel de spiritualitate. Semnificația profundă a romanului o dezvăluim în subsidiar, omul este dator să creadă, să devină mai puternic prin puterea minții, prin acceptarea și înțelegerea legilor nescrise care îi dau măreție și-l înalță într-o spirală de lumină, construindu-și o coloană a infinitului. Credem cu prisosință că romanul Gabrielei Jitaru își va găsi interesul printre cititori, fiind scris într-un ritm alert, dinamic, cu o anumită tensiune epică, așa încât acest roman singular se va înscrie într-un orizont de așteptare pe măsura valorii.” — Elena Netcu