A doua parte a trilogiei Letopizdeț Lumea e descompusă, blazată și sortită ratării și, dacă nu ești atent, avertizează Alexandru Vakulovski, devii la fel de neputincios și de gol pe dinăuntru cum sunt și ceilalți. Într-un roman ce ia forma unei confesiuni către iubita sa, naratorul își expune aproape brutal experiențele din anii studenției, perioadă petrecută între Cluj, București și Chișinău. Rănile provocate de comunism basarabenilor încă nu s-au vindecat și, chiar dacă acum pot să circule liber, în realitate se simt în continuare dezrădăcinați și apatrizi, capitalismul nu pare să ofere mai mult decât vechiul regim, iar speranțele legate de venirea în România se năruiesc una după alta. Prin urmare, singura cale de supraviețuire și cea mai la îndemână este lumea frumoasă și fără griji în care te transpun drogurile. O carte dură, Letopizdeț conturează o imagine nefardată a României și a Basarabiei anilor 2000, provocând cititorul să se întrebe ce mai poate însemna normalitatea, când totul în jur e absurd.
Cărți,multe cărți.
