Narațiunea romanului Culorile fetei în alb și negru este structurată într-o reprezentare obiectivă. Naratorul este omniscient, știe detalii fine despre tot și despre toate. Observăm o continuă neliniște sufletească a personajelor, stare de fapt pe care nu o întâlnim doar la Iana, ci și în cazul celorlalți eroi care se rotesc în cercul personajului principal. Romanul este ilustrat, din loc în loc, cu pasaje literare și muzicale programatice care completează nota particulară a unui „episod”, asemenea efectului obținut în pictură prin alăturarea a două nuanțe diferite ale unui ton. Vom constata, astfel, că, deși există o cronologie a evenimentelor, din loc în loc apare și acronia prin lipsa corespondenței în ceea ce privește momentul real al derulării evenimentelor și cronologia ideală a narării acestora. Aceasta facilitează așezarea în prim-plan a faptelor din segmentul conștiinței. (Petronela-Luminița Tucă) * * * Cu aerul lui copilăresc, ingenuu, el o privea fermecat peste măsuța unde ceștile de cafea își răspândeau mirosul plăcut în restaurantul micuț, cu ferestre largi, prin care vedeai Cișmigiul în toate anotimpurile. Nu se atingeau decât cu privirile, nu-și spuneau șoapte de dragoste, încercau doar să se cunoască, să înțeleagă ce li se întâmplă, de ce el și de ce ea, de ce vârsta lui crudă și de ce anii ei adunați, de ce ochii ei sfredelitori, de ce verdele lor care-l înfiora (făcându-l să-și uite trecutul și viitorul, ora și anul), de ce ochii lui de catifea cu flăcările negre îndărătul genelor lungi. Nu îndrăzneau să-și întindă mâinile unul spre altul, refuzau să conceapă, să creadă că se vor îndrăgosti, că vor fi pierduți, că nu-și vor mai găsi niciodată liniștea, că vor fi sfârtecați de o dragoste imposibilă, improbabilă, inimaginabilă, interzisă. (Ileana Vieru, fragment din Culorile fetei în alb și negru)
Cărți,multe cărți.
