In noul roman al lui Alexandru Vakulovski se tese o lume dezabuzata, in care sperantele mor inainte de a se naste, o lume in care dragostea pentru o altfel de ?Lolita? e ucisa, lent, de neputinta, iar prieteniile se leaga tot in jurul neputintei. Asa cum ne-a obisnuit, Vakulovski vorbeste despre un anume fel de ratare, in starea ei pura, o ratare pentru care nu personajele sunt vinovate, ci lumea din jurul lor. Si aici, ca si in volumele precedente, naratorul e constient de propria-i distrugere, dar incapabil de a i se impotrivi.?Prin grila furiei poate fi justificat limbajul lui Alexandru Vakulovski. Duritatea lui este o expresie a furiei fata de structurile sofisticate si osificate ale societatii.? (Dumitru Crudu)?Alexandru Vakulovski cresteaza adanc si presara sare peste tot, cu grija sa nu scape ceva netratat. S-ar parea ca poetul-prozator a invatat oroarea pe de rost, in ipostazele ei complementare.? (Ovidiu Pecican)
Cărți,multe cărți.
