Acum, in acest roman-jurnal, pe un ton adesea violent, incarcat de amaraciune si hilaritate deopotriva, autorul reafirma intr-un stil sacadat certitudinea unei imposibile omogeneitati a cautarii de sine. Si ca nu putem fantasma, dupa cum nu am putea trai fara a ne infrunta cu cinism iluziile. Iar comunicarea cu ceilalti ar putea sa insemne si o teribila confesiune catre tine insuti, o poveste unica alcatuita din fasii de traire, incompatibile, nebune si incoerente.
Daca amesteci lucrurile la intamplare ca sa afli adevarul, spune autorul undeva, singurul adevar ar fi intamplarea insasi?