Privelisti

Priveliști/le lui Alexandru Vakulovski mi-au adus aminte, mai degrabă, de Blow-up, filmul lui Antonioni din 1966. Vakulovski e un fotograf de elită care reușește să fotografieze cam tot ce mișcă în proximitate. În proximitatea lui și a noastră. Adevărul, realitățile, despre noi și despre ceilalți, sunt developate și întrupate, cu revoltă, incisiv și curajos, într-o poezie absolut zguduitoare. Nimic bucolic, nimic minimalist! Un happening, de fapt, în care developările și expunerile se articulează și se ansamblează reciproc. Întrebărilor lui N. Steinhardt (dintr-un eseu dedicat chiar lui Antonioni și filmului său): ”suntem oare în măsură, cu simțul văzului, să detectăm pe de-a-ntregul realitatea, ne este ea pe deplin accesibilă? Sau ne aflăm victime neștiutoare ale unui câmp vizual bine îngrădit?”, Alexandru Vakulovski le răspunde, în această carte, cu precizie maximă. Și poate mai mult decât atât! Dacă ținem seama de câteva titluri cu adevărat antologice: șiria, un terorist, portocala mecanică, balet, un moș cu aragaz, vecini, și, mai ales, de aceste versuri: ”am ajuns la vârsta la care nu/ mi-e destul să-mi fie bine/numai mie.” Ioan PINTEA