Peter are șapte ani și merge la școală. Are o învățătoare, un manual de citire, unul de matematică, două caiete și o mulțime de creioane cu care scrie și desenează. Are și o surioară, Lena, de cinci ani. „Vreau și eu să merg la școală!”, spune Lena în fiecare zi și, deseori, în camera pe care o împarte cu Peter, se joacă de-a școala. Cum o fi să ai învățătoare? Ce povești minunate sunt oare în manualele acelea frumos ilustrate? Și ce tot trebuie să scrii în caiete? I-ar fi mai ușor să se joace de-a școala dacă ar ști și ea cum este, de fapt, la școală. Și, ce să vezi, într-o zi, Peter îi spune Lenei: „Hai, vino cu mine ca să vezi cum e la școală.” Și cum e? Învățătoarea este prietenoasă, să socotești la tablă sau să citești nu pare așa greu, în pauza de masă copiii primesc clătite (bine că Lena nu a nimerit în ziua în care la cantină se servește pește), iar în recreație, Lena se joacă alături de Peter și colegii săi în curtea plină de frunzele ruginii ale toamnei.
Cărți,multe cărți.
