Istoria clădirii Operei Române din București

„Clădirea Operei Naționale București nu este doar locul în care tradiția și inovația se întâlnesc sub lumina reflectoarelor, găzduind și promovând arta spectacolului, ci este o comoară arhitecturală, o operă de artă și una dintre cele mai frumoase cărți de vizită ale culturii și ale istoriei noastre. Arhitectura sa magnifică și detaliile minuțios lucrate nu doar ne încântă și ne uimesc, ci au devenit în timp cu adevărat reprezentative pentru români, în general, și pentru bucureșteni, în particular. Ca un monument al mândriei și demnității naționale, clădirea ne invită să explorăm și să descoperim trecutul, să ne bucurăm de prezent și să visăm la un viitor mai strălucitor. Înțelegem că arhitectura este arta mamă, care ne conectează cu sufletul și identitatea noastră ca popor.” Daniel Jinga, directorul general al Operei Naționale București „Cei care au citit istoria Ministerului Lucrărilor Publice, scrisă după 150 de ani de la înființarea acestei instituții, își amintesc desigur că domnul Noica a pus punct acestei lucrări înainte de evenimentele din vara lui 1948, când marea naționalizare a răvășit economia țării și a destabilizat ordinea administrativă. Un minister al Lucrărilor Publice nu și-a mai găsit rostul în noua conjunctură istorică. Și nici edificii care să reprezinte vârfuri ale arhitecturii moderne nu s-au mai ridicat, într-o vreme în care, pe scena Teatrului Național, se juca piesa unui dramaturg sovietic Surâsul costă un milion. Piesa critica „risipa de bani” pentru proiecte de arhitectură ornamentală. Era timpul blocurilor standardizate, care au depersonalizat orașele cu liniile lor anoste și cu ziduri cenușii. Iată însă că, surprinzător, la începutul anilor ’50, este aprobat proiectul clădirii unei instituții de artă după regulile arhitecturii moderne: Opera Română, ridicată între anii 1951 și 1953. O excepție printre construcțiile anilor ’50. Profesorul Noica îi dedică astăzi, la cea de-a 70-a aniversare a acestui impunător edificiu, cel de-al XX-lea volum din seria amintită mai sus.” Academician Mugur Isărescu