Când scrie, Mihai Pleșu se ține bine de un principiu: „Io pot să scriu, iar voi puteți alege să nu citiți.“ Așadar, acordându-i potențialului cititor, din capul locului, maxima libertate, autorul și-o acordă implicit lui însuși. Foarte des, asta înseamnă că Mihai Pleșu scrie neținând cont de sensibilitățile unuia sau ale altuia. De fapt, nu ține cont de sensibilitățile nimănui. Loial până la capăt își rămâne doar sieși. Dar nu ca eu răzleț prin timpul care i-a fost dat, la cheremul hazardului, ci puternic ancorat în ceea ce a primit de la predecesori – părinți, prietenii părinților, profesori, mentori – și se consideră dator să le transmită generațiilor următoare. E o cheie de lectură pe care o propun cititorului liber ca pe un îndemn la neîmpiedicare în aparențe și concluzii pripite. Scrisul lui Mihai Pleșu e un scris-scrâșnet, care încastrează clocotul clipei în care a izbucnit și îl asumă până la capăt, dincolo de clipă. Textele lui, viscerale și puse în mișcare de un acut discernământ, depun mărturie pentru un fel de obrăznicie care nu este altceva decât golănia bunului-simț. Pagină cu pagină, vom coborî tot mai adânc în stradă și în noi. Anca-Maria Pănoiu
Cărți,multe cărți.
