Când m-am hotărât să public ce am scris, le-am dat băieților să citească. I-am rugat să-mi spună dacă e vreun moment sau vreo situație pe care ar dori să nu le expună. Ca să le scot din manuscrisul care urma să plece spre editură. După ce a citit, Iacob m-a strâns tare în brațe și mi-a mulțumit – for all the fun I had ever since I was born. A râs mult citind. A citit pe nerăsuflate. Nu vrea să scoată nimic din ce am povestit despre el. Își amintește foarte multe dintre lucrurile despre care am scris. Și le amintește exact așa, ca-n povestea mea. I-a făcut bine să și le amintească. Zice că sunt o mamă bună. Am citit și am scris, retrăind 13 ani, privindu-mă din afară, împrietenindu-mă cu mine, apropiindu-mă timid de mama atât de imperfectă care sunt, abandonând femeia – minune care voiam să fiu. Am scris râzând copios. Am scris plângând strașnic. Am scris repede, pe nerăsuflate, vânând parcă anii, încercând să câștig cursa cu mine. Am ajuns odihnită la azi. Am ajuns la azi respirând ușor. Antoaneta Opriș
Cărți,multe cărți.
