„Mircea e condamnat la 8 ani de închisoare, ca anul trecut. Nu mă așteptam. Președintele, singur, așezat în fotoliul său, se făcuse foarte mic; a citit sentința cu o voce abia inteligibilă și înecată. S-a oprit de mai multe ori, făcând pauze mari, neputând să mai vorbească. Procurorul nu era acolo. După ce a terminat, președintele s-a ridicat spunând: „faceți recurs toți, nu-i așa?” „Toți, se înțelege, se înțelege!”, a spus Mircea primul, toți făcând cor după el. „Curtea ia notă”, a răspuns președintele și a dispărut pe ușă. Mi-a fost milă de el. Toți au fost magnifici. Mircea a ascultat în picioare, cu brațele încrucișate, privirea clară. Surâdea, râdea aproape, pentru că este atât de absurd! A fost fermecător cu Mariuca și cu mine. Mariuca plângea și voia să râdă. Soldații și gardienii aveau ochii plini de lacrimi. Erau toți triști. Lumea consternată.”
Cărți,multe cărți.
