Jurnalul (bine strunit în frâiele frumoasei scrieri şi-ale adâncimii sau „nebuniei” de sens) este un fel de nuntă continuă. Veşnic început al maturităţii şi veşnic sfârșit al tinereții: viaţă cu moarte şi tinereţe cu bătrânețe. *** Mi-e atât de frică de moarte și atât de tare vreau s-o iubesc și atât de tare mă bucur de ea cu cutremur, încât am început, când văd prima oară – după o noapte de nesomn ca o rană, ca o lamă zgâriind pe nervi – lumina în ferestre, să mulțumesc lui Dumnezeu (mulțumesc Ție, Doamne) că a mai dat o dată lumii lumina, că mi-a mai dat să ajung să văd o dată dimineața venind peste București sau peste unde oi mai fi eu acum. Mi-e frică c-am să mor, mă bucur c-am să mor, iubesc faptul c-am să mor. *** Somn și iar somn. Și-apoi: noaptea trează și goală. Fugă de lume și fugă de propriul nume. Uitare. Lipsă totală de priză la destin. Destinul meu aleargă pe alte străzi, prin alte lumi: prin Asia, prin Africa, Aiurea. Destinul meu s-a terminat și eu mai trăiesc încă.
Cărți,multe cărți.
