„Mai tragică era problema tinereții, Marele Stat-Major dând ordin ca toți tinerii de la vârsta de 18 ani în sus să plece de la vetrele lor și să se îndrepte spre Moldova. Ordinul era explicabil, față de marile pierderi pe care le suferisem trebuia să ne asigurăm în Moldova cât mai multe posibilități de noi recrutări, era o condiție indispensabilă pentru refacerea armatei și pentru continuarea luptei. Dar în împrejurările în care ne aflam atunci, vă puteți închipui ce a fost executarea practică a unui astfel de ordin. Să transporte zeci de mii de tineri cu trenul, era o imposibilitate materială. Nu rămânea deci decât să vină pe jos, dar nenorociții de ei unii nu aveau haine, alții erau desculți, cerșeau de mâncare, cădeau de oboseală, se îmbolnăveau de frig, mureau pe la porțile hanurilor. Spre culmea nenorocului, se răspândise vestea că în urma participării unor cercetași la luptele de la podul Jiului, germanii, drept represiune, împușcau fără judecată pe toți cercetașii, și atunci mii de cercetași, mii de copii de 10, 12 sau 14 ani au pornit nebunește pe jos spre Moldova. Situația era de așa fel că nu puteam face mai nimic pentru ei, abia mai târziu, în Moldova, le-am putut veni în ajutor, dar după câte dureri și după câte jertfe! La fiecare dintre noi era de dimineața până noaptea târziu o mișcare și o agitație nemărginită. Partizani politici, rude, prieteni, cunoștințe intrau și ieșeau, unii voiau să plece și cereau să le înlesnim plecarea, alții se întorceau ca să spună că s-au răzgândit, alții nu se puteau hotărî, se văitau și cereau sfaturi. Nu știai singur ce să mai faci, cum să-i liniștești și cum să-i împaci. Te implorau, te amenințau, era sfâșietor.”
Cărți,multe cărți.
