Jurnalul din 1879 se publică într-o traducere adecvată la 170 de ani de la nașterea compozitorului și la 140 de la moartea sa. Este cel mai vechi dintre caietele de însemnări diurne ale lui Ciprian Porumbescu, care s-a păstrat integral. Deși conceput pentru uz propriu, ca sprijin mnemonic pentru momente ale cotidianului, uneori simple înșiruiri de nume și locuri, Jurnalul captează pulsul Cernăuțiului cu evenimentele lui publice și private în impresii personale de o cuceritoare prospețime. Consemnează sărbători religioase și laice, cortegii, concerte, banchete, chefuri și sindrofii, parade, spectacole, coreografii ale puterii imperiale și multe altele. Ca președinte al primei asociații a studenților români, apoi secretar de externe al celei de a doua, dar și membru în alte societăți și grupări, Porumbescu e mereu în centrul activităților tineretului cernăuțean, implicat în mișcările studențești și în viața muzicală a orașului, pe care le animă cu prezența, energia, productivitatea și puterea lui de seducție. Temperament vioi, neastâmpărat, și totodată contemplativ, Ciprian își antrenează colegii și prietenii cu optimismul lui tonic, sub care colcăie însă neliniști adânci. Însemnările începute pe un ton hâtru devin pe parcurs – împotriva intenției autorului – documentul sfâșietor al unei existențe fragile amenințate de boala care în curând îi va curma viața. Tânărul vesel, dispus la bancuri și șotii, nepăsător la semnalele trupului bolnav și incapabil să‑și menajeze forțele percepe tot mai deslușit apropierea morții. Jurnalul marchează etape ale neliniștii care se insinuează în diurn și răbufnește în subconștient: în coșmaruri, spaima de singurătate, în alternanța stărilor euforice cu faze de depresie. Împotriva intenției autorului, jurnalul devine un text profund dramatic. Orașul îl fascinează pe tânărul venit de pe plaiurile Stupcei cu spectacolele lui publice, îl încântă și modernizarea infrastructurii urbane, mai ales înmulțirea localurilor și a cafenelelor pe care le frecventează asiduu. Însemnările ni‑l arată pe Porumbescu omniprezent în viața studențească a Cernăuțiului, mereu în mișcare, debordând de elan și vitalitate, pus pe șotii și pozne, înconjurat de prieteni și ciraci care îi caută societatea, precum și el o caută pe a lor. Totuși, nu se împrăștie, ci se străduiește să dea structură programului diurn. În pofida temperamentului lui debordant, Jurnalul îl arată ca student disciplinat. În afară de muzica de cameră la care participă asiduu cu vioara lui, Ciprian ia parte la repetiții de cor la Societatea de Cântare, dirijează corul Catedralei (format din membri ai Seminarului teologic), organizează și dirijează festivitățile muzicale ale Junimii, asistă la concerte filarmonice, dă ore de muzică și compune. Cu toate ispitele vieții urbane, Ciprian rămâne profund legat de familie și de locurile copilăriei și adolescenței, Stupca și Ilișești.
Cărți,multe cărți.
