„Scrisă în perioada ianuarie 2009-ianuarie 2012, monografia așezării în cauză, reprezintă o reușită a existenței autorului care, la împlinirea vârstei de 67 de ani, declara unui cotidian că «sunt la pensie, după cum bine știți. Ca toată lumea, iau vremurile astea în piept, vremuri care sunt și adverse, dar și frumoase. Altfel, citesc, mă uit la televizor, ascult radio și încerc să zgârii hârtia cu condeiul, atât cât se poate. Pregătesc o carte, o falsă monografie a unei localități [...]. Este de fapt o chestie iscată mai mult din fantezia mea, care sper să placă...» Speranță împărtășită de către prefațator, cel ce-a avut privilegiul de a fi citit textul înainte de trimiterea lui la tipar. Nu mă îndoiesc de faptul că și cititorii vor avea aceleași bune simțăminte, după lectură. Personal, m-am bucurat să mă reîntâlnesc cu scrisul lui Paul Grigoriu, prietenul pe care nu l-am mai văzut de ani buni, de când s-a retras sub streașina Carpaților valahi. [...] Cândva, în no man's land-ul aeroportului din Frankfurt pe Main, la întoarcerea dintr-o călătorie în China, mi-a mărturisit că-și face planuri de stabilire într-un sat de munte, unde-și ridicase o casă. Și pentru că ulița pe care urma să locuiască nu avea nume a așezat în capătul ei o scândură pe care o «moștenise» din recuzita concertelor lui Ilie Stepan. O scândură pe care stătea scris numele unui cântec manifest al rockerului timișorean: SENSUL VIEȚII... Sper ca bucata aceea de lemn să fi rezistat anilor scurși de atunci, chiar dacă „sensul vieții” se schimbă mereu...” Fragmente din prezentarea G de la Grigoriu, semnată de Titus Vîjeu.
Cărți,multe cărți.
