Jurnal de la şaisprezece ani şi Adolescentul sunt două dintre cele mai cunoscute scrieri autobiografice ale lui Yasunari Kawabata. Fie că e vorba de agonia bunicului, evocată deopotrivă cu compasiune şi exasperare, fie că e rememorată iubirea interzisă, platonică pentru un coleg de liceu, regăsim în aceste pagini câteva dintre temele care l-au urmărit pe Kawabata de-a lungul vieţii: sentimentul pierderii ireversibile a celor dragi, singurătatea, dificultatea de a surprinde adevărurile ultime, fragilitatea dragostei. „Ceea ce mi s-a părut cel mai straniu când am descoperit jurnalul a fost faptul că nu-mi aminteam deloc de viaţa de zi cu zi povestită aici. Dacă nici eu nu-mi amintesc de zilele astea, oare unde s-or fi dus? Unde-or fi dispărut? M-am uitat în urmă după amintirile vechi şi m-am gândit la ce pierd oamenii odată cu trecutul lor. Şi acum mi se pare straniu faptul că am trăit zilele astea şi nu-mi amintesc de ele – prima dintre problemele pe care le prezintă Jurnalul. Chiar dacă nu-mi aduc aminte de zilele astea, nu-mi vine să cred că pur şi simplu au dispărut, ori s-au pierdut undeva în trecut. Dar Jurnalul nu este o lucrare despre memorie sau lipsa ei. Nu e nici un comentariu asupra semnificaţiei timpului şi a vieţii. Am certitudinea, însă, că pentru mine este un punct de reper, un indiciu.” (Yasunari KAWABATA)
Cărți,multe cărți.
