Habsburgii, Europa Centrală și frontul antiotoman (RESIGILAT)

Lucrarea prezintă o sinteză asupra modului în care monarhia habsburgică a încercat să își mențină și să își extindă pozițiile deținute în Europa Centrală și de Sud-Est, într-o perioadă în care a fost prinsă în cea mai dificilă încleștare militară, la care luase vreodată parte, războiul de 30 de ani. Perioada aleasă 1606-1664 se suprapune pe lungul răstimp de acalmie dintre Imperiul Otoman și cel Habsburgic, delimitat de pacea de la Zsitva-Torok și lupta de la Sankt Gothard.   Perioada analizată, în ciuda relativei stabilități a relațiilor habsurgo-otomane, nu a fost lipsită de tensiuni diplomatice. Dimpotrivă, eforturile pentru menținerea păcii au fost de câteva ori deosebit de mari, problemele acute fiind mereu aceleași: dacă habsburgii mai sunt datori sau nu (după 1606) să plătească tribut înaltei porți și ce statut avea împăratul față de sultan, în negocierile diplomatice și în negocierile și acordurile de pace.   Întregul echilibru a fost rupt de campania din 1664 și de pacea care l-a urmat, pace ce i-a readus pe otomani în Europa Centrală în calitate de învingători, deși pe câmpul de luptă fuseseră învinși. Acest paradox nu a scăpat contemporanilor și el se explică doar prin eforturile depuse de Casa de Austria, pe tot parcursul veacului al XVII-lea, de a-și construi pe seama provinciilor patrimoniale, Boemia și Ungaria, o structură politică absolutistă, puternic centralizată, care să anihileze orice tentative de indepdendență sau de autonomie politică.