Exil și rivalități. Principele Nicolae

„În vara anului 1926 regina Maria așternea pe filele ce aveau în colț semnul crucii solare un testament spiritual pentru continuitatea dinastiei. Era 14 iulie, cu aproape un an înaintea morții regelui Ferdinand, iar suverana, conștientă de situația familiei lovite de renunțarea principelui Carol la moștenirea tronului, caută sprijin în Nicolae, fiul favorit.” „Exil și rivalități. Principele Nicolae pune în prim-plan complexitatea relațiilor principelui cu regina Maria, dar mai ales cu fratele său, Carol, în momente esențiale din istoria dinastiei, petrecute după moartea regelui Ferdinand. Nicolae va lua drumul exilului în 1937, prin plecarea definitivă din România, fiind exclus din familia regală de regele Carol din cauza căsătoriei morganatice cu Ioana Doletti. Noua configurație politică creată după izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial i-a zădărnicit orice încercare de a reveni la București. Această perioadă însă îl va pune în situații interesante de viață, prin contactele cu diplomații Aliaților acreditați la Berna sau prin întâlnirile cu unii membri ai familiei regale spaniole aflați în Elveția, dar și cu diplomați români care informau Bucureștiul despre activitățile princiare. Instalarea regimului comunist în România determină o nouă etapă în configurarea emigrației. Existența în exil a doi regi și a unui fost principe regent între 1948–1953 a dus la repoziționări și noi alianțe. S-au conturat două orientări principale ale emigrației în jurul celor doi regi, a treia fiind „gruparea nicolaistă” la care aderaseră vechii săi susținători sau nemulțumiții, având deopotrivă legături cu Liga Românilor Liberi sau alte organizații ale exilului din Paris, Madrid, Roma, Freiburg. Deși lupta în emigrație pe parcursul anilor a încetinit, Nicolae a continuat să rămână o figură distinctă a familiei regale în relațiile cu refugiații români. Principele Nicolae avea un caracter ferm, iar spiritualitatea și manierele sale creionate de educația britanică au creat o bună impresie în cercurile înaltei societăți europene. Chiar dacă nu a mai revenit în țara natală, a căutat să sprijine comunitățile întâlnite, iar cultura o vedea ca mijloc eficient de propagandă în timpul Războiului Rece.” Diana Mandache