„Trecuseră treizeci și trei de ani și jumătate de la faimoasa condamnare la moarte proclamată de ayatollahul Ruhollah Khomeini împotriva mea și a tuturor celor implicați în publicarea Versetelor satanice și mărturisesc că pe parcursul acestor ani mi‑am imaginat uneori cum asasinul se ridică la vreun eveniment public și se repede la mine exact în acest fel. Așa că primul meu gând când am văzut această siluetă ucigașă năvălind spre mine a fost: Așadar, tu ești. Iată‑te. Se zice că ultimele cuvinte ale lui Henry James ar fi fost: «Așadar, în cele din urmă a venit distinsa chestiune». Și la mine venea moartea, dar nu mi‑a dat impresia c‑ar fi distinsă. Mi‑a dat impresia de anacronism.” (Salman Rushdie) „N‑am văzut cuțitul sau cel puțin nu‑l țin minte. Nu știu dacă a fost unul lung sau scurt, cu lama lată, de vânătoare, sau îngustă, ca un stilet, zimțată ca la un cuțit de pâine sau curbată ca o seceră, un briceag de copil al străzii sau chiar un cuțit obișnuit de tăiat carnea, furat din bucătăria maică‑sii. Nici nu‑mi pasă. Arma aceea nevăzută a fost suficient de utilă și și‑a făcut treaba.” (Salman Rushdie)
Cărți,multe cărți.
