Oricâtă teorie a poeziei ar fi făcut (și a făcut destulă) și oricât de elaborată ar fi fost aceasta (și e destul), Alexandru Mușina și-a ținut permanent propria poezie în inerența unei propoziții simple de poetica: poezia e concretul existențial surprins în imediatetea propriei drame. Poet-artist (ba chiar pledant înfocat pentru meserie) și savant al transpunerilor și tensiunilor de cotidian, Mușina nu e, totuși, un poet cu mofturi metafizice și cu sofisticari textuale ori simbolice. (...) Poezia lui, nu fără orchestrație, spune întotdeauna direct ce-l doare pe omul care-o scrie (și mai ales, firește, pe toți cei asemeni lui). E o poezie, în felul ei, abrupt confesivă, biografică și realistă, fără îndoială, dar nu atât prin însumare și montaj de secvențe, cât printr-o promovare substanțială a biograficului și prin inducerea lui într-o condiție. Al. Cistelecan
Cărți,multe cărți.
