Volum apărut la aniversarea a 70 de ani ai autorului „Cred că prima oară când l-am admirat pe Lucian Vasiliu a fost în toamna anului 1982, când era muzeograf la MUZEUL DE LITERATURĂ, cu ocazia celor 10 ani de la inaugurarea Casei junimistului Vasile POGOR. Am umblat o zi întreagă să îmi prezinte parte din cele 10 muzee și case memoriale ieșene. Îmi amintesc încă admirația de atunci, pentru că, în mod ciudat, ea se referea la aceleași caracteristici de sens contrar, care aveau să mă fascineze întotdeauna în versurile lui Lucian Vasiliu. Amestecul surprinzător și aproape patetic de emoție și ironie, de nostalgie și deriziune, de jocuri de cuvinte și termeni religioși face din poezia lui nu doar o voce distinctă, inconfundabilă în concertul generației, ci și o melodie, în același timp preclasică și dodecafonică, neliniștitoare.” (ANA BLANDIANA)
Cărți,multe cărți.
