A construi literar o figură maternă este fără îndoială una dintre cele mai mari provocări pentru o poetă. Iar Ramonei îi iese autentic nu doar jocul de limbaj, ci si procesualitatea biologică și psihologică a mamei. „Expunându-și vulnerabilitățile, inadecvarea, experiența maternității, reacțiile la așteptările care vin la pachet cu acest rol, acest job cu normă întreagă, zbaterile unei crize identitare trăite cu maximă sinceritate, Ramona scrie o poveste puternică despre sine.” (Andrei DÓSA) „Ramona Boldizsar ne propune un discurs ireverențios despre maternitate, în care mentalitățile, prejudecățile, politicile mai vechi, dar și cele mai noi, de obicei aflate la extrema cealaltă, sunt supuse, în egală măsură, marelui test al adevărului personal. Un discurs despre responsabilitate, altfel spus, față de noi înșine, mereu în schimbare, și față de cei din jurul nostru, despre fragilitate, despre modul în care ne controlăm emoțiile, ascunzându‑le, uneori, de cei care sunt și mai vulnerabili decât noi, lăsându-le să ne inunde, alteori, într-un mod eliberator, și nu în ultimul rând despre corp și ce putem învăța de la el, într-un stil confesiv și puternic. Un discurs complex, nu lipsit de umor, în care nuanțele se schimbă pe neașteptate, la fel ca și stările, și care nu poate lăsa pe nimeni indiferent.” (Cristina ISPAS)
Cărți,multe cărți.
