Ca într-o povestire de Carver

„Experiența paternității întâlnește noul ruralism într-un volum care înregistrează unele note mai reflexive și poate mai lirice decât ne-a obișnuit Mihai Duțescu până acum. Ca să folosesc o sintagmă a lui Allen Ginsberg, poeziile de aici iau forma hibridă a unor mind breaths. Versul, articulat plin, surprinde, în inervațiile sale adeseori arborescente și insidioase, declicuri dintr-o fuziune panoramică între spațiu (fizic, social, cultural) și comentariul interior.” - Andrei Doboș „Din „sudul păgân/ Olt Giurgiu și bineînțeles Teleorman”, această bizarerie duioasă. Un „nou proiect de viață”, cu toată anxietatea la vedere și cu-o nostalgie mai degrabă reprimată, dar mereu acolo, dozată în câteva „studii” despre timp. Altfel spus, trei menuete stilizate discret și-un cântec de disperare (o armonie muzicală cu multă tensiune), toate despre mecanismele vieții de adult + demitizarea ruralului, executate cu o tăietură minimalistă, care duce schițele fine ale anxietății într-o zonă de contemplație domestică cu mici reverii vegetale. Citiți volumul ăsta strict ca pe o micronarațiune a traiului la țară și îi ratați subtilitățile. Citiți-l ca pe niște poeme în proză despre traiul în cuplu și veți pierde o poveste despre tristețea noastră cea de toate zilele. Cel mai sigur e să vă lăsați, pur și simplu, prinși în aceste „zboruri de noapte”, în exercițiile de urmărire a mișcării stelelor & lipitorilor din grădină, în toată traiectoria asta a unei neliniști aproape transparente. Da, Mihai Duțescu revine în poezie, și-o face scurt și percutant. Ca într-o povestire de Carver. - Andreea PopExperiența paternității întâlnește noul ruralism într-un volum care înregistrează unele note mai reflexive și poate mai lirice decât ne-a obișnuit Mihai Duțescu până acum. Ca să folosesc o sintagmă a lui Allen Ginsberg, poeziile de aici iau forma hibridă a unor mind breaths. Versul, articulat plin, surprinde, în inervațiile sale adeseori arborescente și insidioase, declicuri dintr-o fuziune panoramică între spațiu (fizic, social, cultural) și comentariul interior.” - Andrei Doboș „Din „sudul păgân/ Olt Giurgiu și bineînțeles Teleorman”, această bizarerie duioasă. Un „nou proiect de viață”, cu toată anxietatea la vedere și cu-o nostalgie mai degrabă reprimată, dar mereu acolo, dozată în câteva „studii” despre timp. Altfel spus, trei menuete stilizate discret și-un cântec de disperare (o armonie muzicală cu multă tensiune), toate despre mecanismele vieții de adult + demitizarea ruralului, executate cu o tăietură minimalistă, care duce schițele fine ale anxietății într-o zonă de contemplație domestică cu mici reverii vegetale. Citiți volumul ăsta strict ca pe o micronarațiune a traiului la țară și îi ratați subtilitățile. Citiți-l ca pe niște poeme în proză despre traiul în cuplu și veți pierde o poveste despre tristețea noastră cea de toate zilele. Cel mai sigur e să vă lăsați, pur și simplu, prinși în aceste „zboruri de noapte”, în exercițiile de urmărire a mișcării stelelor & lipitorilor din grădină, în toată traiectoria asta a unei neliniști aproape transparente. Da, Mihai Duțescu revine în poezie, și-o face scurt și percutant. Ca într-o povestire de Carver.” - Andreea Pop