Totul începe în Marele Oraş, în care viaţa a devenit imposibilă. O mamă este nevoită să-şi plaseze copii la bunica lor, la ţară. Analfabetă, avară, răutăcioasă şi chiar criminală, aceasta le face viaţa amară celor doi gemeni. Numai că ei nu se dau bătuţi: învaţă pe cont propriu legile vieţii, ale scriiturii şi ale cruzimii. Abandonaţi într-o ţară aflată în război, lipsiţi de orice simţ moral, ei încep să-şi consemneze zilnic, într-un jurnal, faptele... din ce în ce mai cinice, mai sumbre şi mai delirante. „Loviturile dor, ne fac să plângem. Căzăturile, zgârieturile, tăieturile, munca, frigul şi căldura sunt şi ele pricini de suferinţe. [...]. Ne hotărâm să ne călim corpul ca să putem suporta durerea fără să plângem. Suntem goi. Ne lovim unul pe altul cu o curea. Spunem la fiecare lovitură: — Nu doare. Lovim mai tare, din ce în ce mai tare. Ne trecem mâinile deasupra unei flăcări. Ne crestăm coapsa, braţul, pieptul cu un cuţit şi turnăm alcool peste răni. Spunem de fiecare dată: — Nu doare. După o vreme, nu mai simţim efectiv nimic. Pe altcineva îl doare, altcineva se arde, se taie, suferă. Nu mai plângem."
Cărți,multe cărți.
