„O să mă ştii de undeva e ca o matrioşcă din păpuşi de sticlă, cu care umbli c-un fel de teamă, să nu le scapi şi să se strice, dar apasă fără frică, intră, trage, priveşte-le, studiază-le, citeşte – au trecut prin multe, au rezistat în lumea reală şi au să reziste şi-n varianta lor hîrtioasă. (…) După ce-o să citeşti cartea ei de debut, o să exclami precum o tenismenă care tocmai a cîştigat un turneu foarte important – WOW! – şi de aici încolo o să ştii exact de unde o cunoşti.” (Mihail Vakulovski) „Scrisul acestei femei frumoase din toate unghiurile de vedere şi de simţire nu se savurează. Se muşcă, se mestecă, se-nghite drag. E dulce şi te ustură. Incantaţie şamanică este aceasta, nu scriitură. Vrăjitorie curată căreia n-ai cu ce să vrei să i te sustragi. Curgi cu ea, te-amesteci şi te umpli de bună mireasmă. Pentru că ea e bună şi se dă. Pentru că ea e atât de bună încât te restituie ţie-ţi. Cuvinte-flori-de-câmp care nu se adună-n mănunchiuri, ci se răsfiră-n… poeme. L-am auzit pe Iulian Tănase zicând c-aşa se cheamă poveştile-poeme. Îndată m-am gândit la Petronela, c-o ştiu de undeva, din miezul nestricat al lumii, din timpurile-n care nu i se despărţiseră apele şi nici vântoasele în asta şi cealaltă. Pe când aveam noi ochi mulţi de heruvimi şi aripi şase de serafimi.” (Ana Barton)
Cărți,multe cărți.
