E ușor să te bați cu pumnul în piept că iubești România. E simplu să-ți cumperi un fular în culorile tricolorului – roșu, galben și albastru – și să ieși în piață de 1 Decembrie, la un pahar de vin gratis. E comod să te cerți în diferite grupuri pe Facebook cu „nenorociții care nu iubesc trupul patriei mamă și-l pângăresc“. E la îndemână să-ți lipești pe manșetă o etichetă care urlă că „românii sunt frumoși“. E confortabil să te împăunezi cu reușitele altor români, alții decât tine – fie că vorbim despre filme românești premiate în lume, fie că vorbim despre o echipă de fotbal sau niște liceeni olimpici la matematică. E ideal să spui, de acasă, din fotoliul tău, scuipând o coajă de sămânță pe covor: „E buni, domle, e români de-ai noștri!“ Dar, de fiecare dată când ești tentat să spui asta, pune-ți și întrebarea: când am făcut, cu adevărat, ceva real și personal PENTRU România? Și poate că, în definitiv, nu pentru România trebuie să faci lucruri, ci pentru tine. Să te dezvolți ca ființă umană, să evoluezi neîncetat, asta automat va face într-o zi și societatea mai bună. Să corupi cât mai mulți oameni să facă la fel. Să nu te blazezi, să rămâi viu, pentru că acolo unde e viață e și evoluție, e mișcare și înaintare, e putere și libertate. Be true till the end. And laugh each day, pentru că și râsul vindecă inimi. În rest, trăiți, iubiți, citiți, visați, descoperiți-vă, exprimați-vă și fiți voi înșivă până la capăt. Vă mulțumesc pentru că mă citiți!
Cărți,multe cărți.
