Demersul prozastic al lui Mihai Iliescu este greu de încadrat într-o formulă românească fără să nască controverse în ceea ce privește semnificațiile etice și estetice. Orice conținut ideatic presupune o structură organică, o lume ficțională, chiar dacă se suprapune peste o realitate dureroasă. Autorul Mihai Iliescu construiește un edificiu românesc debusolant, de o mare încărcătură dramatică, cu scene înfiorătoare, greu de acceptat și de imaginat, dar cu atât mai mult captivante pentru cititor. Există un flux al povestirii, generator de senzații tari, în care macabrul, imprevizibilul, substituirea de personaje, misterul — întrețin un amalgam de stări contradictorii pline de întrebări neliniștitoare. De fapt, în centrul lumii ficționale se află soldatul-justițiar cu ajutorul căruia se derulează firul epic într-un ritm alert, demn de un film thriller. Eroul cărții, soldatul-justițiar, pare să dețină „bastonul de mareșal”.
Cărți,multe cărți.
