(…) Aflat într-o permanentă căutare, Vasile Șerban trăiește aproape hiperbolic propria viață, iar notele de elegie și speranță încearcă să își facă loc în acest „gram de om pentru eternitate”, un descoperitor de viață și adevăruri („Sunt infidelul ce-ți atinge cerul, crezând că cerul îl va face sfânt,/ Să pot ajunge lângă tine durerea grea ca să mi-o zic./ Am dezertat de pe pământ, fugind de oameni și de lut/ Și m-am ascuns în nori cu gând, să vin la tine să mă plâng” – În căutarea Domnului). El se vede un „Debutant” („Sunt debutant poet în curtea bibliotecii,/ În mână c-o peniță și-n minte mii de schițe,/ Un amalgam ciudat de versuri pribegite/ În mici volume scrise ce zac neprețuite.”) sau „Actorul cel mai trist” („Sunt un actor pestriț în piesa lui de teatru,/ Cu monologu-mi trist și cu jobenul galben”) sau „Un anonim actor pe-o scenă imperfectă” (Provincial în moarte) sau „prizonierul vocilor de gheață”, dar toate aceste măști lirice sunt liniștite de femeia iubită, cea care îi conferă solidaritate, certitudine, iubire („În tinerețea mea mi-ai fost aproape/ Și tot aproape de atunci mi-ai stat,/ Mi-ai fost o călăuză bună-n viață,/ Fiind izvor de zâmbet și iubiri.” – Căsnicie). (…) Prof. Petronela Apopei
Cărți,multe cărți.
