"Oricata teorie a poeziei ar fi facut (si a facut destula) si oricat de elaborata ar fi fost aceasta (si e destul), Alexandru Musina si-a tinut permanent propria poezie in inerenta unei propozitii simple de poetica: poezia e concretul existential surprins in imediatetea propriei drame. Poet-artist (ba chiar pledant infocat pentru "meserie") si savant al transpunerilor si tensiunilor de cotidian, Musina nu e, totusi, un poet cu mofturi metafizice si cu sofisticarii textuale ori simbolice. (...) Poezia lui, nu fara orchestratie, spune intotdeauna direct ce-l doare pe omul care-o scrie (si mai ales, fireste, pe toti cei asemeni lui). E o poezie, in felul ei, abrupt confesiva; biografica si realista, fara indoiala, dar nu atat prin insumare si montaj de secvente, cat printr-o promovare substantiala a biograficului si prin inducerea lui intr-o conditie. Caci poet al conditiei e Musina in primul rand; dar poet al conditiei (si umane si poetice, dar mai cu seama al celei dintai) nu inseamna poet de notatii, un fel de poet-stivuitor, ci, cu necesitate, poet de reflectie subiacenta acestora. Subiacenta, dar manifesta; la Musina, adesea, nu numai manifesta, ci si exhibata (are o coarda parenetica, de guru, desi se straduieste mereu s-o dezacordeze)." Al. Cistelecan
Cărți,multe cărți.
