Nodul gordian

?De cand asupra oricarei traditii apasa maledictiunea modernitatii, oamenii s-au incolonat servil in marea armata a «adaptatilor». Adaptatii - oamenii care fac cu ochiul timpului lor, cei care nu pun nici o clipa sub semnul intrebarii ce vad si care se lasa scursi, storsi, uzati, dezafectati de caruselul indefinit al trecerii si petrecerii. Au ajuns o raritate modernii care mai poseda nealterat discernamantul fata de ceea ce pierdem inlauntru atunci cand progresam in afara, oamenii care sa poata simti instinctiv ca orice progres din vizibil se face pe seama unor amputari in invizibil. Cristian Badilita este un astfel de modern tulburat (asa cum despre Dostoievski s-a spus ca a fost un «crestin tulburat»). Surprins in exercitiul fervorilor sale, Badilita pare a fi un om din l'Ancien Regime ratacit printre yuppies, unul care asista cu oroare si dezgust la «progresele» noastre materiale si care nu vede in cultul lor bigot decat forme calificate de barbarie. Cei mai multi vor cauta sa citeasca in febricitatile lui, in urgenta ulcerata a sensibilitatii sale, ecourile unui Cioran. Altii, mai atenti la latura constructiva a personalitatii sale, vor evoca fervorile tanarului Eliade si pasiunea sa devoranta pentru eruditie, spiritul vastitatii, patima pentru acribie si oroarea de diletantism. Unii dintre noi, care stiu cat de rar este simtul pentru lucrurile pe care le pierdem atunci cand avem impresia ca progresam, il vom evoca in memorie pe Leo Strauss, omul care parca fusese trimis printre noi, in trufasul si suficientul secol XX, anume pentru a ne trage de maneca, spunandu-ne ca nu suntem nici atat de destepti cum ne credem, nici atat de cultivati si nici pe departe atat de civilizati. Cu pasiunea, cu ingenuitatea si severitatile sale, Cristian Badilita este, printre noi, purtatorul unui mesaj similar. Intr-o lume atat de letargic materiala, este, poate, singurul mesaj de salvare.? - H.-R. Patapievici