Virgil Nemoianu propune in aceasta carte o interpretare originala asupra idilei societale, conceputa ca tip de realitate estetica, in opozitie cu pastorala. Daca pastorala este genul literar traditional, idila este mai curind un ?model?, un ?topos largit?, cu o personalitate cu totul deosebita de formele inrudite care au precedat-o si care i-au urmat. Idila societala este un fenomen specific perioadei in care a aparut si s-a dezvoltat (secolele XVIII-XIX) si care avea de transmis un mesaj important. Ea raspunde, ca forma de realitate ideala, realitatii sociale existente. Daca, intr-o prima faza, modelul idilic coexista cu formulele literare inrudite, in cea de-a doua atinge un moment de virf: o serie de scriitori importanti considera idila un model uman exceptional si incearca sa-i exploateze potentialul in opere majore. In cele din urma, dezvoltarea romantismului duce la pierderea de credibilitate a modelului idilic, acesta adaptindu-se situatiei prin folosirea ironiei, a spiritului ludic, a ambiguitatii si a nesigurantei. a acestor etape este insotita de analiza citorva opere majore, ce servesc ca ilustrari revelatoare ale noutatii avansate de autor. Tentativa de a schita destinul modelului idilic dupa ce acesta paraseste terenul esteticii, migrind spre o functie sociologica din ce in ce mai activa, este, in fapt, o provocare pentru cititorul avizat. Aici pot fi detectate fundamentele unei analize a radacinilor literare ale populismului. Un asemenea demers ar fi necesar si clarificator pentru multe dintre aspectele curentelor intelectuale agrarian-populiste din unele tari din Est.
Cărți,multe cărți.
