Apocalipsa lui Pavel s-a bucurat de o extraordinară răspândire și popularitate în Occidentul medieval până în secolul al VII-lea (chiar și mai târziu), elemente din viziunea (visio) Apostolului fiind apoi preluate de folclorul religios. Să amintim doar, spre a-i fixa dintru început importanța, că textul a inspirat Comedia divină a lui Dante și, probabil – împreună cu Apocalipsa lui Ioan și alte surse biblice și patristice – multe din scenele Judecății de apoi de pe zidurile mânăstirilor din Nordul Moldovei. Originalitatea lui constă în descrierea amănunțită a pedepselor aplicate sufletelor păcătoase în iad, imediat după ieșirea lor din trupuri. […] Există foarte multe versiuni și reelaborări ale Apocalipsei lui Pavel, publicate în diferite limbi: armeană, coptă, greacă, siriacă, latină (50 de manuscrise), arabă, italiana veche, franceză, provensală, engleză, daneză, română, bulgară, sârbă, rusă etc. […] În 1879, Bogdan Petriceicu Hasdeu publica, în Cuvente den bătrâni, o serie de „cărți poporane ale românilor", printre care se numără și Apocalipsul apostolului Pavel. De fapt, un fragment din versiunea scurtă (Hasdeu presupune și existența unei traduceri românești a versiunii lungi), inclusă în volumul popei Grigorie din Măhaci (pp. 21-30). Din codicele respectiv lipsește o pagină din textul apocalipsei, pe care Hasdeu o reconstituie (p. 305) plecând de la versiunea slavă. Traducerea românească va fi fost făcută în prima jumătate a secolului al XVI-lea […] Traducerea românească a Apocalipsului… conține, în fapt, doar primul episod din versiunea latinească lungă, cel al judecății sufletelor după ieșirea din trup, plus o vizită-fulger prin rai și iad. Cristian Bădiliță Apocalipsa lui Pavel se legitimează în fața cititorilor și ascultătorilor prin următorul fragment din Epistola a doua către corinteni: „Cunosc un om în Cristos, care acum paisprezece ani – fie în trup, nu știu; fie în afară de trup, nu știu, Dumnezeu știe – a fost răpit în felul acesta până la al treilea cer. Și-l știu pe un astfel de om – fie în trup, fie în afară de trup, nu știu, Dumnezeu știe – că a fost răpit în rai și a auzit cuvinte de nespus (arreta rhemata), pe care nu se cuvine omului să le grăiască” (2Cor. 12, 2-5). Cristian Bădiliță Penultimul episod al Apocalipsei lui Pavel, acordarea unui răgaz (refrigerium) tuturor sufletelor condamnate la chinurile iadului, mi se pare (și aici mă înscriu într-o tradiție hermeneutică bine reprezentată) punctul de maximă tensiune și importanță teologică. După ce asistă la judecarea a trei suflete, după ce coboară din al treilea și al doilea cer (despre care aflăm doar „cât se cuvine”), după ce traversează în lung și-n lat Cetatea lui Cristos, întâlnindu-se cu o mulțime de celebrități veterotestamentare, Pavel ajunge în ținutul patimilor, situat în „întunericul din afara lumii”, către apus. Patimile care i se înfățișează și la care sunt supuse mai multe categorii de păcătoși (exegeții rafinați au numărat vreo treisprezece) îl fac să exclame la un moment dat: „Ar fi fost mai bine să nu ne fi născut, noi, toți cei care am păcătuit.” Cristian Bădiliță Cristian Bădiliţă este istoric al creştinismului timpuriu, doctor al Universităţii Paris IV – Sorbona, autor a numeroase studii despre tradiţia creştină a primelor veacuri, coordonator al traducerii Septuagintei, traducător al Noului Testament. Marian Zidaru, unul dintre cei mai importanți artiști români contemporani, este sculptor, desenator, pictor. „Munca lui Marian Zidaru încearcă să edifice punţi, să stabilească legături între teritoriul religios şi cel artistic, altădată unite. Ne aflăm în plină utopie, dar o utopie asumată, care imprimă forţă elaboratelor lui construcţii.” Ioana Vlasiu Smaranda Marculescu Bădiliţă Cercetător la Institutul Sources chrétiennes, Lyon. A predat limba şi literatură latină la Universitatea din Rouen. Doctor al Universităţii Paris IV-Sorbona cu o teză despre inspiraţie şi profeţie la Philon din Alexandria. Lucrări şi articole despre Philon din Alexandria, Plutarh, literatura iudeo-elenistică.
Cărți,multe cărți.
