Despre frumusete

Există clipe, binecuvântate sau tragice, când o persoană pe care o cunoşteam ni se revelează într‑o lumină şi cu o adâncime şi o frumuseţe nespusă, pe care înainte nici nu le‑am fi ­bănuit. Acest lucru se întâmplă când ni se deschid ochii, într‑o clipă de curăţie a inimii; pentru că nu numai pe Dumnezeu Însuşi Îl pot vedea cei curaţi cu inima, ci şi chipul Lui în înţelesul de lumină care străluceşte în întunericul unui suflet omenesc, al vieţii omeneşti, chip pe care îl putem vedea atunci când inima noastră găseşte odihnă, când prin ea trece lumina, când e curăţită. Mai sunt şi clipe când putem vedea pe cineva pe care credeam că îl cunoaştem bine, dar îl descoperim într‑o lumină nouă, printr‑o revelaţie. Se poate întâmpla atunci când cineva străluceşte de bucurie, de dragoste, de chemarea de a I se închina lui Dumnezeu şi de a‑L adora. Se mai poate întâmpla atunci când cineva a ajuns la o adâncime a suferinţei, la o răstignire, când suferinţa însăşi se curăţeşte şi nu mai rămâne în ea nici o urmă de ură, de neîmpăcare, de amărăciune, nici o urmă de rău; când iese la lumină, curată, suferinţa, după cum a strălucit, nevăzută pentru atâţia, suferinţa Domnului Hristos răstignit pe cruce. Mitropolitul Antonie