„În Biserică, Sfântul sfinţit mucenic Haralambie († 202), supranumit făcător de minuni, este dintre cei mai veneraţi. [...] A trăit 113 ani. Se pare că a fost cel mai longeviv dintre toţi sfinţii a căror viaţă o cunoaştem. Şi cât de încurajator este pentru noi a şti că un om poate trăi atât de mult, în atât de bună lucrare duhovnicească, dar şi trupească! [...] Vârsta sa înaintatã şi blândeţea-i recunoscută nu l-au împiedicat pe Luchian, guvernatorul Magneziei în timpul împăratului Septimiu Sever, să-l supună la chinuri cumplite. De la un moment încolo, a avut „onoarea” ca schingiuirea lui să fie condusă direct de însuşi împăratul. L-a mărturisit pe Hristos la acea vârstã înaintată cu vigoarea, curajul şi entuziasmul unui tânãr. De altfel, vedea în pătimirea sa pentru Hristos o cale de eternă întinerire: „Vă mulţumesc, fraţilor, că, jupuind acest trup bătrân, îmi înnoiţi sufletul şi-l pregătiţi pentru fericirea veşnică.” Mă simt mângâiat şi întărit ştiind că-mi voi petrece în continuare zilele privegheat şi ocrotit cu nesfârşită duioşie de Sfântul Haralambie, de la fereastra icoanei sale, venită din lumea ţărănească, atât de dragă mie. Un Prieten al lui Hristos şi, nădăjduiesc, prieten mie, într‑o continuă şi binefăcătoare lucrare…”
Cărți,multe cărți.
