Elegiile Din Drumul Taberei

„Unul dintre lucrurile minunate pe care le poate face poezia este că există cazuri în care te decorporalizează, te scoate din limitările propriei existențe, a propriei comprehensiuni și te imersează într-o experiență a cărei intensitate stranie și fluctuantă nu mai este înțeleasă ca fiind străină, ci personală și autentică. Poezia bună te „ajută” să trăiești și să te bucuri, să iubești, dar și să suferi, să regreți, să ai senzația unui perpetuu sfârșit și nou început. Din categoria aceasta fac parte și „Elegiile din Drumul Taberei”, 59 de fragmente ale unui mare poem despre înstrăinarea de realitate. Dar și despre micile și fascinantele fluctuații ale luminii, cele care fac viața irepetabilă și atât de frumoasă. Cioburi colorate ale memoriei și percepției care activează atașamentul, iubirea, melancolia față de ființe, obiecte și spații care ne-au locuit la vremea lor, s-au îndepărtat, dar nu le-am pierdut niciodată. Pâlpâie în liziera privirii și ritmul lor face inima să bată cu- aceeași forță a nostalgiei. Odată cu cele mai recente volume ale sale, era limpede că Gelu Diaconu este un poet extraordinar, însă odată cu aceste „elegii” Gelu Diaconu devine, pentru mine, unul dintre cei mai puternici poeți „gravi” ai generației noastre. Citiți și voi și vedeți.”   Cosmin Perța   *     „Ca să parafrazez un titlu de carte foarte cunoscut, Sunt un copil al Războiului Rece (Stelian Tănase), cred că aș putea spune despre volumul „Elegiile din Drumul Taberei” că e un copil al pandemiei. Singurătatea pe care am resimțit-o în perioadele de izolare a fost una de-a dreptul abisală. Chiar și în perioada de după ridicarea restricțiilor nu am ieșit practic luni de zile din casă. Acest lucru mi-a indus o teribilă angoasă. Tonul din elegiile din drumul taberei este unul în consecință. Nu sunt un poet al marilor deschideri. Îmi place izolarea, spiritul meu este unul retractil, aglomerația mă neliniștește, necunoscuții marilor bulevarde mă anihilează. Noaptea este singurul meu prieten. De aceea și scriu când toți ceilalți dorm. În acest interval totul capătă dimensiuni fabuloase, obiectele se umplu de mister, tristețea mă înconjoară ca un șarpe constrictor. Singurul prieten care-mi rămâne este poezia. Nu știu dacă ea m-a salvat în lungile zile & nopți singuratice din pandemie. Ceea ce știu sigur este că „Elegiile din Drumul Taberei” m-au ajutat să scot capul din apă și să respir în continuare aerul cartierului meu.”   Gelu Diaconu