„Desfăcu pachetul cu infinite precauțiuni. Pe genunchi avea acum o fărâmă de cer turcoaz. Sau de ocean? Culoarea vibrantă a copertei i se prelinge printre degete și în palma dreaptă îi rămâne bărcuța de hârtie desenată pe prima pagină; rămân și literele, adunate puțin stingher în palma stângă: Clara Alexandrescu – Porturile Lunei.” Oana Neda alege să nu păstreze secrete, ci să trateze, prin transfuzie, anxietatea și depresia. Povestit pe unde radiofonice, romanul Porturile Lunei expune probleme familiale, legate de abuz, atașament, comportament adictiv, izolare și respingere, venind cu rezolvări, în ton crescendo, întru eliberarea sufletelor. Există un ocrotitor pentru fiecare; cel al Lunei e marin, turcoaz și, de peste tot, „își aprinde o țigară și zâmbește cu toți cei șaptesprezece pistrui”. Fragmente: „— Și acum, că tot știm ce culoare va avea varul și faptul că vom pune mochetă cu prințese, iar nu cu mașinuțe de Formula 1, eu zic să alegem și numele. Desigur că părinții vor avea ultimul cuvânt, dar cred că e bine să facem o listă, ca să avem de unde alege. Câteva luni trec pe nesimțite și ne trezim că vom privi perplecși fata, spunându-i, eventual, «Vasile». — Luna! — Maria! Glasul lui Radu și cel al Iuliei răsunaseră la unison, dar privirea femeii îi îngheță. Purta o rochie verde, pe care soarele de martie își prelingea razele timide. Pe frunte îi apăruse o cută, iar linia buzelor se subțiase și mai tare. Tăcerea devenise din nou de consistența lânii, iar nucul înfrigurat își adunase ramurile în jurul trunchiului.” „— Băi, tu chiar ești dusă cu capu’! (Băiatul o apucase de umeri și o zgâlțâia cu putere.) E Bi-e-na-la Ti-ne-ri-lor Ar-tiști Europeni, Luna! silabisise, ca pentru un surd. Ai auzit tu până acu’ de vreun invitat ca tine, sis? Vreunul de clasa a doișpea, de la un liceu prăpădit din România? Luna, ai șaptișpe ani, fată! Ai trimis o singură lucrare, și nu doar că au acceptat să o expună, da’ te au și chemat! Pe banii lor, Luna! — Am trimis două… de fapt, chiar patru, ca să aibă de unde alege. În fine… e fabulos, cred… Andrei se învârtea nervos în jurul băncii. Așezată pe spătar, Luna își aprindea, tacticos, o nouă țigară.” „— În iulie avem Sărbătoarea cartofului la Suceava, Festivalul medieval la Sighișoara și Serbarea usturoiului la Copălău, trecea în revistă Clara, cu gura până la urechi, invitațiile care mai de care mai inedite. Eu zic că, dacă ne punem pe treabă, scoatem mai mulți bani cu Radu decât Circul Cluțki, sau cum se chema ăla de pe vremea bunicii, când mergea în turneu cu femeia cu barbă și bărbatul de fier. — Mai bine ne facem și un șablon de răspuns, intra Șerban în jocul ei. Unul dintr ăla ca în familiile nobiliare, să nu intre bietele fete în depresie, ori să se gândească că zăbăucul ăsta lung are alte preocupări.”
Cărți,multe cărți.
