Spre miezul nopții, la primele semne de viscol, la secție sună un telefon. Locotenentul Dumitrașcu răspunde. O femeie „în vârstă și bolnavă”, cu glasul sugrumat, cere sprijin: „Miliția…? Ajutor! Salvați-mă, oameni buni… sunt plină de sânge… Mor… Oameni buni…”. Convorbirea se încheie. Misterioasa întâmplare declanșează o acțiune pe muchie de cuțit. Un deliciu pentru oricare cititor, cartea Rodicăi Ojog-Brașoveanu te provoacă să elucidezi o enigmă cu dus și-ntors și-ți deschide apetitul pentru mai mult. „Îl întrerupse telefonul. Aflat în picioare, locotenentul Dumitrașcu ridică receptorul. — Da, miliția... Un glas vătuit – «femeie în vârstă și bolnavă», califică reflex Andrei – repetă, încercând parcă să se asigure: — Miliția...? Ajutor! Salvați-mă, oameni buni... Andrei, tulburat – glasul îi transmisese instantaneu panica – se bâlbâi: — Ce s-a întâmplat?... Cum vă numiți?... [...] — Sunt plină de sânge... mor... Oameni buni... Convorbirea se întrerupse. Andrei, tulburat peste măsură, rămase cu receptorul în mână. Strigă de câteva ori «alo!» Traian își reveni primul.”
Cărți,multe cărți.
