1979

Roman tradus în treisprezece limbi   „Christian Kracht, copil teribil al prozei contemporane de limbă germană, elvețianul care se stabilește, după anotimp, în alt colț al planetei, iubit și urât de critici cu aceeași patimă pe care au stârnit-o în Franța primele trei romane ale lui Houellebecq, a tulburat în 2008 liniștea burghezului elvețian cu un roman distopic, intitulat Ich werde hier sein, im Sonnenschein und im Schatten [Voi fi aici, la soare și la umbră], unde Lenin nu se mai întorcea în Rusia în 1917, ci rămânea în Elveția, înfăptuind acolo revoluția proletară. În 1979, societatea occidentală apune la Teheran. Kracht utilizează: 1. revoluția islamică, în fundal; 2. epopeea lui Ghilgameș, ca mit al prieteniei. În romanul lui Kracht însă, noul Ghilgameș occidental nu-l plânge pe Enkidu – iubitul lui – când moare, ci îi ia pantofii scumpi și fuge de la spital; 3. mitul lui Mefistofel, întruchipat de românul Mavrocordato, care pare a fi un nepot de-ai lui Dracula cu sânge domnesc; 4. balul diavolului din romanul lui Bulgakov, plasat însă într-o vilă cu livadă de hașiș dintr-un Teheran somptuos și decadent (suntem în ajunul revoluției islamice); 5. mitul pelerinului sau al cunoașterii de sine. Eroul nostru ajunge în Tibet. Apoi într-un lagăr de muncă din China. Și are satisfacția de a nu fi «mâncat niciodată carne de om».” (Gheorghe Erizanu)   „S-a spus despre 1979 că ar fi o „fantezie a extincției”. Naratorul, tânăr designer de interior german, și iubitul lui ajung la Teheran exact în momentul în care se scrie sfârșitul unei epoci: șahul este îndepărtat de pe tron, iar islamiștii preiau puterea. Pe fondul unui soi de opulențe a decăderii, fiecare obiect capătă semnificație și greutate în text, la fel ca fiecare detaliu, deja inutil, al acestei lumi pe cale să se stingă. Protagonistul – martor involuntar la rescrierea istoriei, occidental ajuns întâmplător în iureșul evenimentelor – își consumă plăcerea autodistructivă și scârba de sine până la pierderea identității, în decorul unei ultime petreceri, decisivă pentru toată lumea din poveste. După moartea iubitului său, el va eșua în mod neașteptat și absurd, dar nu în Teheranul asediat, ci într-un lagăr de muncă din China, după o trecere prin Tibet, unde ar fi vrut să-și purifice sufletul, înconjurând ritualic muntele sfânt Kailash.” (Andrei Anastasescu)   „O parodie sarcastică la adresa cărţilor de călătorie estetizante, un cântec de adio pentru aparenta înflorire a pop-literaturii germane, un pamflet contra decăderii morale a Occidentului, în faţa căreia revoluţia lui Chomeini pare dezirabilă şi binevenită. Într-un cuvânt, o fantezie a extincţiei. […] Dacă, într-adevăr, Christian Kracht are capacităţile seismografice care i se atribuie, prin acest roman el ridică ura de sine la rangul de sentiment al epocii noastre. […] În timp ce Hugo von Hofmannsthal şi Robert Byron se dedicau orientalismului, construind un Orient ce rămânea o simplă proiecţie a Occidentului, Persia lui Kracht e o oglindă neagră, care nu-i dezvăluie Occidentului decât propria ignoranţă şi urâţenie.” (Frankfurter Allgemeine Zeitung)