Dimitrie Cantemir (1672–1723), fiu al domnului Moldovei își petrece ca și fratele său mai mare Antioh aproape 22 de ani la Constantinopol ca ostatic la turci, garantând domnia tatălui său Constantin Cantemir. Aici își va însuși limbile turcă, persană, arabă, dar și italiană și franceză. Este interest în egală măsură de filozofie și geografie, etică și muzică, având cei mai renumiți profesori ai epocii. Astfel, boierii moldoveni își pun speranța în el, chemându-l să ocupe tronul după moartea tatălui său. Nefiind recunoscut de Înalta Poartă unde Brâncoveanu câștigase cauza pentru Constantin Duca – protejatul său. După Victoria turcilor de la Stănilești asupra rușilor, Cantemir, împreună cu familia sa, este obligat să părăsească țara stabilindu-se în Rusia, unde Petru cel Mare îi pune la dispoziție o moșie la Harkov, acordându-i titlul de principe serenisim al Rusiei, devenind consilier intim al țarului, calitate în care participă nemijlocit la conducerea țării. Astfel ia contact cu mari personalități politice, diplomatice, științifice și artistice ale Europei, impunându-se tuturor prin erudiția sa. Era considerat ca unul dintre cele mai luminate capete ale epocii („Leibnitz al nostru” îl numește Blaga, iar G. Călinescu „Lorenzo de Medicii al nostru”), iar lucrările sale îl recomandă pentru ca Academia berlineză să îl primească în rândurile sale.
Cărți,multe cărți.
