Leopard cu dresuri de mătase neagră

„Doina Roman devoalează o poezie a cărei ființă spectrală glisează între ipostazele a fi-ului, începând de la puritatea conștiinței florale – proprie naturii edenice („Am înflorit târziu, tremuram,/ un fir de parfum purpuriu îmi tivea cămașa la poale…”) – până la mistica particulară a meditației redemptiv-genuine („O să mă întorc/ unde voi erați posibili,/ calzi și aproape îngeri./ O să mă întorc/ să mai simt o dată/ gustul prieteniei”), în esența lor semnificativă, reprezentări ale mesajului liric de adâncime… Sub egida unui titlu suprarealist (Leopard cu dresuri de mătase neagră), remarcabilul poesis al Doinei Roman relevă o sensibilitate (mai ales gravă) care se topește în varii senzații comunicative, sugerând – într-o inedită paradigmă expresivă – că posibilul coabitează cu reversul său doar în mediul simbolic al emoției, realizând astfel o subiacență stilistică de mare finețe pe care, neîndoielnic, poeta o stăpânește instinctiv (socotind că – slavă Domnului! – talentul nu prea are tangențe cu volitivul)… Un lirism surprinzător, plin de metafore-capcană a căror frumusețe explodează și implozează sub presiunea unei regenerări ciclice menite să atingă, în ideal, resurecţia spirituală… și chiar o face: în contre-emploi, așa cum impune mediul simbolic al emoției…”   Adelina Pop   *     „Aproape (neo)gotic, aproape (rouge & noir, Doina Roman se întoarce la o dragoste mai veche, Poezia. Este un fel de călătorie în timp, dacă vreți, observându-se autoreferențial că poezia poate fi găsită unde nici nu gândești, finalul manuscrisului fiind punere în abis, oarecum nietzschean: „Mi s-a acrit de poezie,/ domnule./ Și mie de dumneata,/ doamnă./ Atunci, să ne spunem adio,/ domnule./ Adio, doamnă,/ poezia mea”, pios omagiu, poate, dispariției recente a lui Jane Birkin, nemuritoare în duetul cu Serge Gainsbourg, Je t’aime moi non plus!, unde cuvintele au tot atâtea gheare, cât tandrețe! Așadar, nu se întoarce numai cu lapte și miere, titlul cărții este sugestiv, se dă târcoale literar- feline, cu unduiri erotice paradoxale, uneori, Erotismul (-Regretul) fiind însă, probabil, punctul forte al manuscrisului, cu tensiuni generate de forțe misterioase, ca în fantasticul sud-american.”   Adi G. Secară