Nu-și aduce aminte când a început să colecționeze povești. Poate a fost o frântură de conversație auzită în timp ce curăța o chiuvetă? Înainte să-și dea seama (în timp ce ștergea praful într-un salon sau dezgheța frigiderul), a observat că oamenii îi spuneau poveștile lor. Poate că o făcuseră mereu, dar acum lucrurile stau diferit, acum poveștile se întind spre ea, și ea le adună... Janice știe că ajungi să cunoști cu adevărat oamenii prin poveștile lor. De la Fiona, recent rămasă văduvă, și fiul ei Adam, până la groaznica doamnă „DaDaDa“ și foxterierul ei, Decius, Janice are o perspectivă unică asupra comunității în care locuiește. Când Janice începe să lucreze ca femeie de serviciu pentru doamna B., întâlnește, în sfârșit, pe cineva care dorește să audă povestea ei. Dar Janice este categorică: ea este colecționara de povești. Ea nu are povestea ei. Cel puțin, nu una pe care o poate împărtăși... Însă doamna B. nu este naivă și știe că Janice ascunde mai multe decât lasă să se vadă. La urma urmei, nu are toată lumea o poveste de spus?
Cărți,multe cărți.
