Până la treisprezece ani, Christine nu şi-a cunoscut tatăl. Nu ştie despre el decât puţinele lucruri pe care i le-a spus mama ei cât a crescut-o singură, dintr-un salariu modest de dactilografă, într-un orăşel din centrul Franţei, înfruntând oprobriul public la care se expuneau în acea perioadă mamele necăsătorite. Nu l-a văzut decât într-o fotografie veche. De aceea, când îl întâlneşte la Strasbourg, unde el conduce departamentul de traduceri din limbi indo-europene din cadrul Consiliului Europei, este peste măsură de entuziasmată şi de emoţionată. Şi-a dorit mereu un tată, aşa cum au toate prietenele ei. Iar tatăl ei e un bărbat frumos, elegant, inteligent, amuzant. Un om de succes. Care vrea s-o recunoască drept fiică în ciuda faptului că e căsătorit şi are doi copii mai mici. Care o face să se simtă specială şi îi spune în fiecare scrisoare cât de mult o iubeşte. Când el o sărută pe buze sau face aluzii sexuale pe care ea nu le înţelege sau îi trimite scrisori tandre, Christine simte instinctiv că gesturile lui sunt nepotrivite pentru o relaţie tată-fiică, însă neputinţa de-a povesti ce i se întâmplă şi dorinţa de-a fi pe placul tatălui o împing încet-încet spre tragedia care i-a marcat viaţa.
Cărți,multe cărți.
