Nicolae Petrașcu, fratele pictorului Gheorghe Petrașcu, a trăit în perioada marilor schimbări și progrese care au așezat România în rândul celorlalte state europene. În 1885 este numit atașat în Ministerul de Externe, iar în 1888 devine șef de cabinet al lui Petre P. Carp. Este numit secretar de legație la Paris în 1889 și apoi la Istanbul în 1890. La recomandarea lui Titu Maiorescu, ține, începând din 1892, un curs facultativ de Istoria literaturii române la Universitatea din București. L-a înlocuit pe Ion Luca Caragiale la Direcția Teatrelor, pe timpul lipsei acestuia din țară. S-a remarcat prin campania dusă pentru reorganizarea teatrelor naționale și a conservatoarelor de muzică și artă dramatică. A susținut necesitatea ca scriitorii și artiștii să fie sprijiniți de către stat. A fost un prețuitor al artelor plastice și a cunoscut îndeaproape multe dintre personalitățile vremii. Pentru a își arăta recunoștința în fața geniului multora dintre ei și cu scopul de a nu rămâne uitați, acoperiți de praful neiertător al timpului, Petrașcu a publicat lucrarea de față în care face fiecăruia o scurtă biografie și rememorează cele mai semnificante și tăinuite momente din viața lor. „În atingerea gândului urmărit, mărturisesc a fi fost ajutat de o predispoziție firească, darul de a admira cu sinceritate tot ce am întâlnit în înfăptuirile lumii ca bine, frumos și adevăr. Optimismul aprecierilor mele, despre fiecare în parte și despre toți în general, ca și despre spiritul secolului, a găsit un răsunet mai presus de toate așteptările.” (N. Petrașcu)
Cărți,multe cărți.
