Nicolae Petrascu, fratele pictorului Gheorghe Petrascu, a trait in perioada marilor schimbari si progrese care au asezat Romania in randul celorlalte state europene. In 1885 este numit atasat in Ministerul de Externe, iar in 1888 devine sef de cabinet al lui Petre P. Carp. Este numit secretar de legatie la Paris in 1889 si apoi la Istanbul in 1890. La recomandarea lui Titu Maiorescu, tine, incepand din 1892, un curs facultativ de Istoria literaturii romane la Universitatea din Bucuresti. L-a inlocuit pe Ion Luca Caragiale la Directia Teatrelor, pe timpul lipsei acestuia din tara. S-a remarcat prin campania dusa pentru reorganizarea teatrelor nationale si a conservatoarelor de muzica si arta dramatica. A sustinut necesitatea ca scriitorii si artistii sa fie sprijiniti de catre stat. A fost un pretuitor al artelor plastice si a cunoscut indeaproape multe dintre personalitatile vremii. Pentru a isi arata recunostinta in fata geniului multora dintre ei si cu scopul de a nu ramane uitati, acoperiti de praful neiertator al timpului, Petrascu a publicat lucrarea de fata in care face fiecaruia o scurta biografie si rememoreaza cele mai semnificante si tainuite momente din viata lor. „In atingerea gandului urmarit, marturisesc a fi fost ajutat de o predispozitie fireasca, darul de a admira cu sinceritate tot ce am intalnit in infaptuirile lumii ca bine, frumos si adevar. Optimismul aprecierilor mele, despre fiecare in parte si despre toti in general, ca si despre spiritul secolului, a gasit un rasunet mai presus de toate asteptarile.” (N. Petrascu)
Cărți,multe cărți.
