Romanul inedit Tozgrec sporește numărul scrierilor de ficțiune ale lui Ioan Petru Culianu publicate postum: povestirile de primă tinerețe din Arta fugii, romanele Hesperus și Jocul de smarald. Vast șantier scriptural desfășurat între anii 1981 și 1984, Tozgrec este în bună măsură o carte de și despre magie, pandant și prelungire ficțională a studiilor de istoria religiilor semnate de Culianu și dedicate acestui subiect, major în viziunea sa: „cealaltă știință”, știința alternativă, implicând o concepție articulată asupra lumii și un comportament uman specific. Cele patru versiuni existente – Grădinile lui Tozgrec, Sid și Mekor, Păianjenul Hermion, Tozgrec urmat de extrase din presă privind Experimentul Lombrosa – au desfășurări epice de sine stătătoare, în ele regăsindu-se însă Mekor Haym și Bătrânul Haym, Elis sau „onirologul” Caspar Stolzius – și, desigur, Tozgrec, figură legendară de magician, centru al unor rețele de putere, transformat aici în realitatea secretă în căutarea căreia se află toate celelalte personaje. Imens edificiu fantasmatic ale cărui planuri se întrepătrund sau alunecă îndepărtându-se unele de altele, romanul are în fundal Odessa începutului de secol XX, Amsterdamul, Elveția – și proprietatea californiană La Maja, apropiată de orașul imaginar Lombrosa, unde sălășluiește comunitatea adepților lui Tozgrec și unde Caspar Stolzius își desfășoară, începând din anii 1980, experimentele de manipulare a oamenilor prin inducerea anumitor vise. Biografic cu inserturi esoterice, realist pe secvențe, fantastic-esoteric și mitologic, Tozgrec apare drept cea mai enigmatică și mai fascinantă scriere dintre postumele lui Culianu.
Cărți,multe cărți.
