Teoria fricii e povestea lui Tase, un tip de 48 de ani, care-și dorește să facă stand-up comedy, dar suferă de trac. Își face propriul club de comedie, Stage Fright Club, pe scena căruia își spune liniștit glumele, în fața scaunelor goale și a celor două pisici ale lui. Pe scena asta urcă și unii dintre scriitorii preferați ai lui Tase: Daniil Harms, Franz Kafka, Charles Bukowski, Ilf și Petrov, Venedikt Erofeev, Bohumil Hrabal, Gabriel García Márquez, Mark Twain, J.D. Salinger, Sylvia Plath, Joan Didion, Virginia Woolf, Gellu Naum, Mihai Eminescu și alții. Fac stand-up comedy, fac stand-up poetry, fac stand-up history. Și, uneori, chiar stand-up tragedy. Lucrurile se complică atunci când ușile virtuale ale clubului sunt deschise cu forța, inclusiv cu forța dragostei, iar Tase e nevoit să-și învingă stage fright-ul. Sau nu. Teoria fricii e un roman de comedie, doar că, pe parcurs, frica devine personajul principal, iar comedia se transformă-n dramă. FRAGMENT: „Stau închis în casă. Trec dintr-o cameră-n alta ca o umbră, ca un ecou al unei voci pe care nu mi-o recunosc, ca o proiecție a propriei mele singurătăți. Madam se ține după mine prin casă ca un câine. Madam e o pisică maidaneză. Ea e sufletul casei. Dorința mea de a face stand-up comedy e o pisică maidaneză care se ține după mine prin casă ca un câine. Frica mea de a face stand-up comedy e un câine care se ține după mine prin casă ca o pisică maidaneză care mă urmează peste tot. Îmi amintesc ziua când Madam a căzut de la etajul 3. Îmi amintesc ziua când dorința mea de a face stand-up comedy a căzut de la etajul 4. Îmi amintesc ziua când frica mea de a face stand-up comedy a căzut de la etajul 5.”
Cărți,multe cărți.
