„Dacă Ploile amare era un roman amplu, construit, cu fraze cizelate, de rafinament, Măsline aproape gratis reprezintă un soi de instantanee prozastice, aşa cum erau în fotografie instantaneele lui Henri-Cartier Bresson. Proze foarte scurte (de două-trei pagini) care arată că virtuozitatea autorului merge şi în celălalt sens: al notaţiei succinte. Alexandru Vlad notează aici – de regulă la persoana I, căci punctul de plecare e adesea biografic – mici anecdote, incidente, dialoguri, evocări, tot ce îi pune în mişcare instinctul de scriitor, tot ce îi animă impulsul de a scrie. Exerciţii de prestidigitaţie – prozatorul mărturisea, în cadrul lansării de la Târgul de carte Gaudeamus, că le-a scris pentru a-şi păstra în formă mâna de scriitor –, instantaneele poartă la griffe (cum spun francezii), marca stilistică inconfundabilă a autorului. Frazele nu mai sunt, în schimb, ample, se sfârşesc repede, fără să fie însă nervoase, ci pline de linişte: fiindcă amprenta stilistică a prozatorului ardelean, de care vorbeam mai sus, este una care ţine de acel ritm (cel puţin în aparenţă) lent, copleşitor al vieţii, de aşa-numita durată reală a existenţei. Şi ce mai aduc nou aceste proze scurte, după Ploile amare? Aduc umorul (deşi el nu era absent din roman, ci doar în cantităţi moderate într-o carte gravă în ansamblu), un umor lipsit de ironie, aşa cum fraza e lipsită de nervozitate. Chiar dacă unele proze scurte (prozele de tip dialog la crâşma din sat, de pildă) sfârşesc cu o poantă, aceasta din urmă nu are niciodată tăişul ascuţit al ironiei aşa-zise munteneşti, de dincoace de Carpaţi. Mă opresc aici asupra povestirii care dă titlul cărţii, Măsline aproape gratis. Despre ce e vorba? E mica „odisee” a căutării măslinelor în anii comunismului, dat fiind că naratorul-personaj primise din partea unui medic naturist sfatul de a-şi trata ulcerul cu sâmburi de măsline.”
Cărți,multe cărți.
