„Robert Șerban se avântă în proză cu același elan, cu aceeași poftă de a crea lumi ca în poezie. Își încordează mușchii, își reglează respirația, se așază reglementar la startul probei de 100 de metri, așteaptă semnalul și țâșnește. Dar ca să ajungi la finiș ca un campion e nevoie de accelerație, fuleu și viteză. Le are Robert? Le are. Adică simte (și știe) cum să aducă proza la linia de sosire, din fraze puține, cu tensiunea în crescendo, cu un pas epic bine reglat, precipitat spre cele mai neprevăzute finaluri. Iar ceea ce îți rămâne în minte după ce ai asistat la spectaculoasa cursă contracronometru e imaginea unei lumi ciudate. O lume a periferiei, când veselă, când mai degrabă tristă, când viu colorată, când dezolant de cenușie, în care se trăiește paroxistic, dar cel mai des se moare. Robert Șerban, autorul acestei lumi, aleargă prin ea ca un prozator în trening. Doar că pe echipamentul lui stă scris Nike.” (Adriana Babeți) „După ce ai cucerit regina literaturii (poezia), de ce te-ai uita la o simplă marchiză (proza scurtă)? O dietă nesănătoasă, lipsa exercițiilor fizice, fumatul? Având în vedere vârsta lui Robert Șerban – 27 de ani –, cred că este vorba de toate la un loc. Așa c-a intrat în marchiză cu aplomb înconjurat de nori de fum și pentru că destul de recent povestirea părea că începe să cucerească publicul datorită unor buni scriitori, însă acum aproape toți au murit. Și iată că debutează-n zonă un poet și scrie o carte categoric remarcabilă. Nu știu dacă va rămâne cu marchiza, se va întoarce la regină sau va trece la chelar (romanul). Dar sunt convins că merită să-i admirați oamenii în trening, alcătuiesc o întreagă lume.” (Răzvan Petrescu)
Cărți,multe cărți.
